5 lucruri de știut despre Stephen King și Doctor Sleep

stephen_king_24815

Doctor Sleep, continuarea romanului lui Stephen King, The Shining, a apărut oficial pe data de 24 septembrie 2013, sub sigla Scribner Books și urmărește povestea micului Dan Torrance – devenit acum adult – în timp ce își utilizează abilitățile mintale pentru a ușura suferința celor în vârstă și muribunzi dintr-o instituție de tip azil. Dar… pe acestea le cam știam.

Ce nu știam însă, și aflăm de pe Entertainment Weekly, sunt câteva dezvăluiri pe care Regele le-a făcut jurnaliștilor și care au atras atenția presei de pretutindeni, mai ales că Stephen King nu este un autor pe care să nu îl urmărești cu sufletul la gură chiar și când dă interviuri. Alte reviste online au scos în evidență cinci idei care merită reținute în legătură cu celebrul autor și cu romanul pe care fanii l-au așteptat de mai bine de 30 de ani…
doctor-sleep_1_fullsize1. Așa tată, așa fiu. Danny a supraviețuit nebuniei tatălui său și teoriei supranaturale a Hotelului Overlook, dar, din păcate sunt unii demoni de care nu putem scăpa niciodată, pentru că sunt parte din noi. Gândindu-se de multe ori la Danny și întrebat de nenumărate ori dacă va mai avea de gând să îl readucă în atenția publicului, King a mărturisit că psihologul lui Danny, fiu al tatălui său, trebuie să fi avut un destin suficient de interesant care să merite exploatat. Dar nu numai insistențele fanilor au catalizat procesul reluării poveștii, ci…

2. Pisica. Dacă adultul Dan Torrance este motorul, pisica a fost scânteia care a aprins tot sistemul. În urmă cu cinci ani, King a văzut la televizor un reportaj despre o pisică dintr-un azil care părea să știe dinainte când un anumit pacient urma să moară, pentru că se ducea și dormea la acesta pe pat. King mărturisește că a fost fascinat de povestea pisicii cu premoniții care se adevereau și, gândindu-se la Danny Torrance, și-a spus „Asta e! O să scriu cartea asta!”, făcându-și totodată o promisiune…

3. Ne vom întoarce la frică pură. Autorul unora dintre cele mai înspăimântătoaree romane scrise vreodată, de la Orașul bântuit la Cimitirul animalelor sau Carrie, King a mărturisit jurnaliștilor că încă își dorește să sperie și sufletul din cititor, mai ales că în ultima vreme s-a îndepărtat de genul care l-a făcut celebru. S-a distrat scriind JFK 11/22/63 și este mândru și de Under the Dome, dar vrea să ne arate că încă mai poate să ne facă să dormim cu lumina aprinsă. Așa că Doctor Sleep este promisiunea lui King că genul horror încă nu a văzut tot ce poate el să facă…

4. Și unul dintre lucrurile pe care le-a făcut a fost să reia psihologia relației tată-fiu pe care Dany – copilul a trăit-o zguduitor, nepermis de intens și să o proiecteze în relația pe care o are Danny – adultul cu o fetiță, copil surogat. Interesant este că Regele a botezat-o pe cea mica Abra – nume împrumutat de la John Steinbeck și romanul său La răsărit de Eden. Stephen King și-a dorit și s-a bucurat având ocazia să reia personajele copii, deoarece nici acest lucru (obișnuiți fiind cu Orașul bântuit, Salem’s Lot sau Cimitirul animalelor) nu a mai apărut în romanele sale mai recente…

5. Deși mărturisește că una dintre aceste cauze este și faptul că proprii lui copii au crescut, așa că nu a mai avut suficient material de studiu! Cu toate acestea, mai în glumă, mai în serios, King nutrește o simpatie deosebită pentru Danny, chiar dacă, așa cum l-a creat și așa cum l-a recitit, l-a încărcat cu o serie de trăiri puternice și negative, provenite din istoria pe care a avut-o cu tatăl său.

Ce ar mai fi de știut despre Doctor Sleep? Ei bine, romanul conține o serie de referințe la Salem’s Lot, până și autorul fiind curios dacă publicul le va identifica, iar Warner Bros. are în minte un proiect de ecranizare a prologului din The Shining, deși Stephen King nu s-a declarat foarte încântat de idee, în ciuda faptului că este unul dintre autorii cu cele mai multe romane ecranizate vreodată.

Happy Halloween!

pumpkin

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s