CÂND EȘTI VRĂJITOARE…, de Carolyn MacCullough

O POVESTE PLINĂ DE VRAJĂ… DE VRĂJI ȘI VRĂJITOARE!

Emoționantă și fermecătoare de la prima până la ultima pagină!
Atât de fascinantă, încât îți vei dori să continue într-un al doilea volum – pentru că atunci…

CÂND EȘTI VRĂJITOARE…
…RĂMÂI VEȘNIC VRĂJITOARE!

*

Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toți.

Cand-esti-vrajitoareTASMIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiție. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are șaisprezece ani, își petrece cea mai mare parte din timp la școala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanțelor de vară, este obligată să revină acasă și să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie și o confundă pe Tasmin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena.
Pentru prima dată în viața ei, Tasmin se simte privită cu respect și admirație, și, înainte de a se apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros și vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedește a fi mult mai ciudată decât părerea la prima vedere.

„Cu acest roman al său, Carolyn MacCullough aruncă o vrajă uluitoare. Secrete de familie și rivalități între surori, călătorii în timp și Talente magice – toate urzite laolaltă pentru a crea o poveste supranaturală, captivantă pentru cititorii tineri. La toate acestea se mai adaugă lupta dintre bine și rău, precum și momentul încântător al primului sărut, astfel încât ajungem să ne dorim ca acest roman fermecător să aibă o continuare.” – Megan McCafferty

„Cu un ritm rapid, plin de suspans, cu un punct culminant bine pregătit, acest roman va fi pe gustul adolescenților, pasionați de povești dramatice și aventuri magice.” – The Bulletin

„Un roman urban fantasy elegant, pasionant.” – Publishers Weekly

Cartea are 320 pagini, formatul 13×20 cm, ediția este broșată și prețul de listă 29,90 RON. La precomandă beneficiați de 25% reducere și transport gratuit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s