ȘCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson

MISIUNE FINALĂ: SALVAREA LUMII!

O continuare – captivantă, plină de acțiune, mister, umor… și tot ce-ți mai poți dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.

Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem șase: Angel, care are șase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, și orb; Nudge, unsprezece ani; Fang și cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuți, ni s-au dat aripi și alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.

Chiar dacă cei șase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriți și atacați, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-și găsi părinții se spulberă însă după ce unul dintre ei reușește să-i cunoască pe cei care i-au dat viață. Dezamăgirea este atât de profundă și de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripați lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă și le asigură tot ce-și poate dori orice copil – o viață normală, un cămin adevărat, mers la școală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii și „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâți ca niciodată să-i captureze…
Și în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj și luptă pentru supraviețuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii -, ea va trebui să fie salvatoarea vieții pe Pământ.

„În acest follow-up la Experimentul Angel, Patterson, un povestitor desăvârșit, își demonstrează încă o dată abilitatea de a compune scene de extremă acțiune, pline de suspans, cu momente de umor absolut surprinzătoare…” – Booklist

„Răsturnări de situații, conspirații, întâmplări dramatice… dar și prezența unui câine vorbitor care aduce o notă amuzantă irezistibilă.” – School Library Journal

„Cărțile din această serie se citesc repede și se încheie în suspans, făcându-te curios să afli ce se întâmplă în volumul următor.” – Erin Collazo Miller, About.com

MAXIMUM RIDE

Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare • Tradusă în peste 12 țări • New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) • Publishers Weekly Bestseller • ALA Quick Pick pentru Tineri • Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” • Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age” • Recomandare Book Sense Pick • Recomandată de editorii de la KLIATT • Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice • În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment și Universal Pictures

Cartea are 448 de pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată cu supracopertă și are prețul de listă 44,90 lei. La precomandă veți beneficia de 25% reducere și veți avea transportul gratuit.

DIN ACEEAȘI SERIE A MAI APĂRUT

EXPERIMENTUL ANGEL
Cartea întâi din seria MAXIMUM RIDE
de James Patterson
Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar puteai fi, la fel de bine, și povestea ta. Suntem cu toții băgați în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citești, nu lăsa pe nimeni să te oprească.

Traducere: Silviu Genescu
Format: 13×20 cm
Apariție: 2012
Preț: 39,90 lei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s