INTERVIU. 10 ÎNTREBĂRI PENTRU JODI PICOULT, AUTOAREA ROMANULUI LUPUL SINGURATIC

#1 NEW YORK TIMES BESTSELLING AUTHOR

Synopsis: Edward Warren, în vârstă de 23 ani, a locuit singur în Thailanda vreme de 5 ani, un fiu risipitor care și-a părăsit familia după o ireconciliabilă ceartă cu tatăl său, Luke. Primește, însă, un apel disperat: Tatăl său se află în comă într-un spital din New Hampshire, grav rănit în același accident în care a fost rănită și sora lui mai mică, Cara.
Cara, de 17 ani, păstrează un sentiment de ranchiună împotriva fratelui ei, de când plecarea lui a dus la divorțul părinților lor. În urma acestuia, ea a locuit cu tatăl ei, un apărător al animalelor care a devenit celebru după ce a trăit cu o haită de lupi neîmblânziți în sălbăticia Canadiană. Este încă imposibil pentru ea să se împace cu gândul că, omul distrus de pe patul de spital, este tatăl ei dinamic și plin de viață.
Cum șansele de recuperare ale lui Luke sunt tot mai mici, Cara nu se mai așteptă decât la o minune. Însă, Edward vrea să-i întrerupă menținerea funcțiilor vitale și să doneze organele tatălui său. Este un gest justificat de altruism, sau răzbunare? Și cât va dura până ce sora sa îl va opri de la a lua această decizie irevocabilă?
Lupul Singuratic aruncă o privire asupra intersectării științei medicale cu alegerile etice. Dacă putem ţine oameni care nu au nici o speranţă de recuperare în viaţă, în mod artificial, ar trebui, de asemenea, să li se permită să moară în mod artificial? Poate posibilitatea de a salva viaţa cuiva, cu un organ donat echilibra actul de a grăbi moartea celuilalt? Și, în final, atunci când viaţa unui tată atârnă în balanţă, care dintre frati ar trebui să-i decidă soarta?

TIMEmagazine: Ai scris o carte nouă despre lupi, și s-a lansat și un nou film, The Grey, despre lupi. Sunt lupii noii zombii?
Jodi Picoult: Mă îndoiesc. Cercetând pentru Lupul singuratic, am fost uimită cât de prevăzătoare și inteligente sunt aceste animale. Nu s-a dovedit niciodată un atac asupra unui om de către un lup, care să nu fie provocat de om. Dar cartea a început pentru mine cu o premisă despre dreptul de a muri și ceea ce se întâmplă atunci când ai interese concurente egale încercând să iei o decizie cu privire la starea de sănătate a unei persoane pe care o iubești și care este într-o stare vegetativă. M-am trezit într-o dimineață gândindu-mă la lupi și realizând că haitele de lupi funcționează ca o familie. Fiecare are un rol, și dacă acționezi în parametrii rolului tău, toată haita reuşeşte, iar atunci când nu te încadrezi în ei, la fel și haita.

Tm: Aveţi o opinie puternică cu privire la modul în care decizia de a pune capăt unei vieți ar trebui luată?
JP: Părerea mea este că ar trebui sa ai o conversație lungă înainte de a te afla în această situație, deoarece îi vei face cel mai mare serviciu celui pe care îl iubești nelăsându-l să i-a el această decizie pentru tine.

Tm: Familia ta îți cunoaște dorințele?
JP: Soţul meu este un tip uimitor, foarte puternic și atras de natură. El a spus întotdeauna „Nu vreau să trăiesc dacă nu mă pot mișca. Doar trageți de ștecher.” Eu aș putea trece peste, atâta timp cât pot tasta cu limba sunt bine. Atâta timp cât îmi pot exprima imaginația. Îmi place ideea de a vedea și învăța.

Tm: Recent, ai pornit un mic atac cu privire la atenția mai mare pe care o primesc autori albi de sex masculin în comparație cu cei de sex feminin. S-a schimbat ceva?
JP: Nu.

Tm: Ce se află în spatele acestei favorizări?
JP: Nu am idee. În cazul în care o femeie scrie despre familie și despre legăturile dintre oameni și ce înseamnă să trăiești în zilele noastre, se numește ficțiune feminină. Dacă un bărbat face asta, este nominalizat pentru un Premiu Național de Carte. Ce – nu poți avea sentimente dacă ești bărbat? Asta nu are nicio legătură.

Tm: Unii legiuitori din New Hampshire încearcă interzicerea căsătoriilor între homosexuali. Ești implicată în această problemă?
JP: Sunt îngrozită. Este unul dintre cele mai jenante lucruri pe care le trăiesc în New Hampshire. Am fost foarte revoltată. Scriam Chemându-te acasă, atunci când fiul meu cel mare a venit la mine. El este exact genul de copil care ar dori să se stabilească într-un loc ca acesta, pentru că este inteligent, implicat și cu o gândire civică.

Tm: Ești cea mai mare celebritate din New Hampshire?
JP: Mă îndoiesc.

Tm: Îmi poți numi alte personalități?
JP: Dan Brown a locuit aici o perioadă. Adam Sandler a crescut în New Hampshire.

Tm: După mai multe dintre cărțile tale s-au făcut filme. Te-a bucurat acest lucru?
JP: Deloc. Motivul pentru care îmi place să mi se adapteze cărțile nu este pentru că mă aștept să fie copii bune ale poveștii, ci pentru că ajung la oameni care în caz contrar nu ar citi o carte. Dar asta spune că e greu să ai oameni la Hollywood care să te mintă. Ceea ce este cu adevărat deranjant este când auzi fanii spunând: „De ce i-ai lăsat să schimbe finalul?” Ca și cum nu am avea niciun cuvant de spus, în legătura cu asta.

Tm: Documentându-te pentru această carte, ai învățat să urli. Ți-ai exersa vreodată acest talent la mall?
JP: Doar dacă aș fi destul de beată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s